Arătam în capitolul precedent că după ce creierul începe să genereze sentimentul de iubire, se caută acea persoană care să corespundă tiparului nostru emoțional.
Atunci când cele două tipare emoționale se potrivesc, apare ceea ce se numește ÎNDRĂGOSTEALA. O numim îndrăgosteală și nu îndrăgostire, pentru că cele două stări, le considerăm ca fiind diferite. Starea de îndrăgosteală este o stare care seamănă foarte mult cu starea de beție, de euforie, dar care nu ține foarte mult.
Așa cun arăta psihologul Zoltan Veres, în această stare avem deaface cu patru participanți: eu,tu, imaginea pe care mi-am făcut-o eu despre tine și imaginea pe care ți-ai făcut-o tu despre mine. Nici eu și nici tu nu suntem îndrăgostiți unul de altul, ci suntem îndrăgostiți fiecare de imaginea pe care ne-am creat-o despre cealaltă persoană.
În starea de îndrăgosteală fiind, cele două persoane pot avea atitudini și pot face alegeri pe care mai târziu cu greu le pot explica. În această perioadă, se aruncă în aer relații interpersonale, se ruinează cariere,se rup relațiile cu familia pentru a câștiga uneori doar o dezamăgire.
De cele mai multe ori, persoanele adoptă o ținută și un comportament care nu le sunt caracteristice sau la îndemână, dar care face plăcere celeilalte. Totodata abulici fiind, sunt atribuite persoanei de lângă, calități inexistente, sau sunt amplificate anumite trăsături de caracter. Teoretic, în această perioadă creăm persoana lângă care ne-ar plăcea să ne petrecem restul vieții.
Problema e că starea asta de îndrăgosteală, nu durează foarte mult.
Falsitatea în care trăiesc cei doi, îl va face pe unul, dacă nu cumva pe amândoi să obosească.De asemenea și imaginea idilică create, începe să se estompeze, realitatea ieșind la suprafață.
A invăța să trăiești cu celălalt, după ce îndrăgosteala dispare, este o sarcină dificilă, aș spune chiar artizanală care trebuie mult exersată înainte de a o pune în practică.